Arcasul fara arc. Povesti, pilde si vorbe de duh din China, Japonia si Coreea alese, traduse si prefatate de Stefan Liiceanu
Placerea lecturii acestui volum va veni din confruntarea cititorului cu simplitatea in forma ei cea mai rafinata. Cum se poate ca atat de putine cuvinte sa spuna atat de mult? se va intreba cititorul. Nimic nu e mai greu decat sa obtii epura lumii reducand vastitatea ei la dimensiunile unui bob de intelepciune. Sfatul de viata oferit fara pedanterie, calmul si siguranta cu care maestrul isi conduce interlocutorul pana la punctul iluminarii, radiografierea subtila a firii umane, tenacitatea cu care vointa e cultivata pana acolo unde spiritul ajunge sa infranga legea naturii, estomparea raportului realitate–vis, care genereaza naratiuni construite pe efectul mise en abime, umorul rafinat, fabula sofisticata, povesti ca Arcasul fara arc si Cocorul serii, pe care cine le citeste nu le mai uita niciodata – toate aceste pagini minunate m-au facut fericit la gandul ca, traducandu-le, pot sa le pun si la indemana altora. — Stefan Liiceanu
Ji Chang l-a intrebat pe Gan Ying unde ii este arcul.
― Arc? Ce arc? a raspuns batranul maestru razand. Atata timp cat ai nevoie de arc si de sageata inca tragi cu arcul. Cand tragi cu arcul fara arc, nu ai nevoie nici de arc, nici de sageata. Tocmai atunci, in inaltul cerului se rotea in zbor lin un uliu. Era atat de departe, incat parea a fi doar o samanta de susan. Gan Ying l-a privit un timp, apoi l-a ochit, facand gestul de a pune o sageata in arc. Numai ca nu avea nici arc si nici sageata. Pe urma a intins arcul nevazut la maximum, ca o luna plina, si, deodata, a slobozit sageata, si ea nevazuta. Fulgerat, uliul nici macar nu a mai apucat sa zvacneasca din aripi si a cazut ca o piatra din cer. Ji Chang a ramas trasnit. Pentru prima oara a vazut cu ochii lui maiestria desavarsita a trasului cu arcul. — Arcasul fara arc
Pe coperta: Koyama Shokei, Peisaj de iarna (detaliu), cca 1890
