„Cărțile sunt ca niște corăbii încărcate călătorind pe vastul ocean al vremii”, spunea odată Sir Francis Bacon, marele filosof născut în inima Londrei. Ca și cărțile, oamenii călătoresc pe vastul ocean al vremii, iar din timp în timp și din loc în loc se întâlnesc.
Am început să vindem cărți on-line, pentru românii din Marea Britanie, în 2014. Era o cale pe care nu mai pășise nimeni.
Ne-am dat seama că românii din Marea Britanie se găsesc în fața unei bariere culturale. Nu pot găsi cărți românești. Nici în librării, nici în bibliotecile de aici. Astfel ne-a venit ideea înființării acestei librării on-line. Cultura românească prindea rădăcini și aici, departe de casă.
Pentru noi, această librărie de carte românească, la atâtea mii de kilometri depărtare de țara natală, înseamnă mult mai mult decât un loc de unde poți cumpăra cărți, este o punte de legătură între noi si ceea ce am lăsat în urma noastră, „acasă”: copilărie, familie, cultură.
După un an, am amenajat un spațiu unde clienții pot veni să răsfoiască o carte și să o cumpere.
Dacă timp de doi ani ne-am adresat doar românilor din Marea Britanie, din 2016 ne-am hotărât să facem un pas mare peste graniță. Acum, facem livrări în alte 26 de țări din Europa.
Am schimbat și platforma pe care funcționa site-ul nostru. Vechea platformă nu mai făcea față solicitărilor tot mai mari. Noua platformă oferă clienților o experiență virtuală mult mai plăcută atunci când navighează pe site-ul nostru, în căutarea cărților preferate. Mai mult, plasarea comenzilor durează mai puțin, deci oamenii câștigă timp. Am adăugat noi modalități de plată, costurile de transport au fost micșorate simțitor și am adăugat o variantă în limba engleză a site-ului.
Avem contracte cu unele dintre cele mai importante edituri din România, iar oferta cartiromanesti.co.uk este din ce în ce mai diversă. La noi găsiți literatură universală și clasici români, cărți de bucate și dicționare, literatură pentru copii și abecedare, cărți pentru mămici, dezvoltare personală, cărți de dragoste, reviste și almanahuri, biografii și memorii, publicistică și eseuri. Totul în limba română, totul la cele mai bune prețuri.
«O carte este un sprijin, o mângâiere, un îndemn. Este câte una căreia îi datorezi cât și celui mai bun învățător. Ba chiar care-ți este cât ți-au fost și părinții… Dar atunci trebuie să citim cu alegere», spunea marele nostru cărturar Nicolae Iorga.
La noi aveți de unde alege. Pentru mângâiere, pentru sprijin, pentru îndemn.
Testimoniale
Eddie Tippa
Marian Dragan
Ancuta Nardeto
Sofia Popescu
Paula Elena Stamate