„Cînd este ameninţată, existenţa se arată în toată goliciunea ei şi ne frapează prin extrema simplitate a mecanicii sale. De-a lungul ceasurilor de carceră, am descoperit aceste mecanisme fruste: frica anulează orice pretinsă complexitate psihică, apoi setea şi foamea alungă frica, rămîne aiuritoarea banalitate a morţii, dar acest frison al spiritului devine repede ridicol în comparaţie cu micile umilinţe trupeşti… în sfîrşit vine dezgustul faţă de sine, faţă de acea mică sferă a existenţei care se credea preţioasă, pentru că era unică, şi care ajunge să se spargă printre atîtea alte băşici de tot felul.”
