Cred, cum spuneam, că noi trebuie să ne împăcăm cu Istoria noastră. Să o privim fără încrâncenare şi fără frunţi încruntate, să o judecăm fără jigniri la adresa noastră sau a vecinilor. Să încercăm să învăţăm ceva folositor din Istorie. Desigur, aceasta nu înseamnă să uităm sau să trecem cu vederea ceea ce am greşit noi faţă de noi, noi faţă de alţii sau alţii faţă de noi. Vreau doar să spun că, orice am face, noi nu vom putea evada din trecutul nostru. Orice am spune, nu-l putem schimba. Ce a fost a fost — doar că depinde de noi să spunem ce şi de ce a fost.
Adrian Cioroianu
Istoria este, mai presus de toate, o poveste apropiată de adevăr despre ceea ce a fost altădată. În acest volum, „altădată“ este recent și mulți dintre noi, inclusiv autorul, l-au trăit, măcar în parte, nemijlocit. Începe imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, cu împrejurările în care România a intrat în sfera intereselor sovietice, pierzându-și, pe rând, ca într-un scenariu bine pus la punct, partidele politice, libertățile cetățenești, suveranul, cultele religioase și tot ceea ce amintea de vechea Românie. Continuă cu izbânzile de moment ale regimului comunist, cum ar fi instalarea aparatului represiv, crearea unui limbaj nou, industrializarea și urbanizarea țării, ambele discutabile din perspectivă istorică, mărirea (și decăderea) unor corifei ai politicii culturale și se încheie cu declinul și prăbușirea regimului și, firește, a conducătorului său. Așadar, o istorie la care am participat și în care nu ne simțim confortabil, dar pe care trebuie să o cunoaștem şi să o acceptăm, fiindcă nu putem evada din istoria noastră.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, instituţie în care lucrează de peste două decenii.
A publicat consistent în multe ziare şi reviste din ţară şi adesea poate fi văzut — în calitate de colaborator sau realizator — în programe ale televiziunilor din România.
Autor a mai multe volume de istorie, culegeri de eseuri pe teme istorice sau politice, scenarii pentru documentare istorice de televiziune şi, mai recent, al unui roman, este unul dintre istoricii care au înnoit, din punct de vedere metodologic şi tematic, imaginea asupra trecutului.
Şi toate acestea şi pentru că, în copilărie, i-au plăcut poveştile. Mai întâi numai poveştile, apoi guma de mestecat şi poveştile, apoi romanele lui Jules Verne şi poveştile, apoi benzile desenate şi poveştile, apoi Istoria şi poveştile, apoi Marylin Monroe şi poveştile, apoi parfumurile şi poveştile…
